Romania a avut doua fete la Mondialul 2009, iar cea negativa s-a aratat imediat dupa primul esec.
Radu Voina este perceput ca un om calm, care se exteriorizeaza foarte rar. Selectionerul Romaniei a sustinut dupa meciul cu Germania ca prestatia tricolorelor a fost incalificabila. N-am vazut niciodata echipa Romaniei jucand fara nerv si atat de indolent, a fost una dintre reactiile lui Radu Voina. El a admis ca stilul de lucru pe care l-a impus la nationala, sa fie calm si sa le vorbeasca frumos handbalistelor. Nu a fost insa cel mai nimerit, desi a crezut ca este calea cea mai buna. Probabil ca trebuie bici, urlete si asa mai departe. Eu consider ca azi numai cu un asemenea comportament putem sa traim, a punctat selectionerul.
Tadici rade. Parca il aud. Cand am ajuns la nationala am gasit niste fete inchise intr-o incapere. Le-am deschis usa, dar ele nu indrazneau sa iasa. Radu Voina, declaratie pentru LEquipe. Problema, domnule Radu Voina, e ca pana la urma au iesit, dar au uitat sa intre la loc. Au continuat sa zburde ca niste adolescente aiurite de parfumul libertatii. Aparare nu, contraatac nu prea, atac pozitional mai putin. Multe asalturi solitare la baioneta in fata unor cuiburi de mitraliera. O suma de talente visatoare. Sa nu dati in ele, mai bine trageti in mine, au fost cuvintele antrenorului dupa meciul cu Spania. Meciul pe care il tot vedem jucat de vreo zece ani, cand cu Franta, cand cu Austria, cand cu Germania. Romania e mai buna, Romania pierde. Castiga doar cand e infinit mai buna sau cand se aliniaza astrele, ceea ce e stupid sa ceri destinului de prea multe ori in preajma anului 2012. Tadici rade, il aud. Il vad, cu cheia lui franceza cu care strangea suruburile apararii. Tadici, insuportabilul. Voina, prea suportabilul. Nu e bine nicicum. Oamenii suna, incearca sa inteleaga, sa-si verse nervii. Pastrati-i, mai e pana cand Romania va fi atat de slaba incat sa nu ne mai pese!
Cand mai ramasesera 79 de secunde din meciul de handbal Spania – Romania, scorul era egal (ibericele inscrisesera ultimele doua goluri) si noi aveam mingea. Antrenorul Radu Voina a cerut time-out si, peste exact 78 de secunde, am mai luat un gol (oare le-a spus cineva fetelor ca si in caz de rezultat egal mai avem sanse de calificare?). In subconstientul lor, fetele au crezut ca se mai poate face ceva. In loc sa tina de rezultat, s-au precipitat sa recupereze pentru a mai da un gol, a explicat antrenorul. Problema este ca, in astfel de momente, nu te bizui pe subconstient, ci pe fratele lui mai responsabil: constientul. Sportul nu e o sedinta de psihanaliza, presupune, printre altele, adaptarea strategiilor in functie de situatie. Le-a spus Radu Voina fetelor in acel time-out ca, daca nu inscriu, e crucial sa nu ia gol?
Atunci, in 2005, parea ca totul fusese pus cap la cap. In fine, romancele aratau unite, puternice, capabile sa invinga pe oricine. Un parcurs fara fisura pina in finala, unde doar Rusia le-a incheiat drumul. Era insa un drum incununat cu argint, prima medalie dupa 22 de ani. Acum, in 2009, raporturile s-au inversat. Toata lumea vedea Romania pe podium, poate chiar pe treapta cea mai de sus. S-a intamplat insa ca n-a venit medalia, ci doar locul opt. Un Campionat Mondial ciudat, pe durata caruia echipa tricolora a avut doua fete. Cea degajata, spumoasa, plina de fantezie, flamanda de goluri s-a ivit, cu exceptia meciului cu Ungaria, doar in fata adversarilor mici si mediocri.
Cea framantata, nesigura, neputincioasa, lipsita de unitate a aparut chiar atunci cand Romania ar fi trebuit sa dovedeasca faptul ca e, intr-adevar, un team mare. Cu Norvegia, in primele grupe, infrangere la un gol, pe final. Mai ales insa cu Spania, in grupele principale, adversar devenit noua sperietoare, din nou infrangere, tot la un gol, in ultima secunda. Ce a urmat tine de teoria prabusirii anticipate. Cu siguranta, fetele si-au dorit medalia si au si crezut ca o pot obtine. Pina la un punct. Pana cand presiunea a fost mai puternica, pana cand un prim esec ghinionist le-a ros increderea in loc sa le stimuleze ambitia si dorinta de revansa.
Romania are jucatoare extra-ordinare, dar nu e o echipa. Pare paradoxal, mai ales dupa ce capitanul Cristina Varzaru spunea ca nicicand n-a fost o atmosfera mai buna in vestiar. E insa adevarat. Deseori combinatiile n-au iesit din cauza grabei si a dorintei de a rezolva lucrurile individual.
Acestea sunt datele de acum. Romania e o formatie cu o doza insemnata de experienta. Unele dintre aceste jucatoare rodate se vor retrage insa, poate chiar dupa acest Mondial. Viitorul nu arata prea colorat, dupa ce nationalele de junioare si tineret n-au mai obtinut performante in ultimii ani. Alte echipe, vezi cele ale Frantei, Danemarcei, Germaniei, trec prin transformari. Au insa ce pune in loc. La noi s-ar putea ca asta sa nu se intample si acum, in 2009, sa fi pierdut unul dintre ultimele trenuri spre medalii.